Treceți la conținutul principal

Cum să publici o carte?

 

          Înainte ca să îți povestesc depre cum merg lucrurile, vreau să îți las un mesaj introductiv pe care ar trebuie să îl citești. Crede-mă că într-o anumită măsură, lumea cărților nu este atât de ușoară pe cât crezi și pe cât credeam și eu la început. Există o mulțime de sacrificii pe care trebuie să le faci și dacă nu te dedici până la final, degeaba începi. Vreau să te confrunți și cu realitate că poate prima ta carte nu va avea succes și nu vei aveam atâtea vânzări precum J. K. Rowling de exemplu. Vreau să înțelegi ca înainte să bagi cartea sub tipar, să fii sigur că ești complet mulțumit de ea și că nu necesită nici o schimbare. Fii foarte autocritic la adresa fiecărei pagini oricât de lene nu ți-ar fi să rescrii ideile. 

          Acum, să începem cu primul pas. După ce ai terminat de scris cartea, obligatoriu ar trebui să o ai și în format electronic, adică PDF sau oricare alt format. Prin urmare cartea ar trebui scrisă în Word. Fii sigur că nu ai greșeli și că totul este bine pus la punct. 

          După ce ai finalizat acest proces, ar trebui să alegi între cele 2 variante a publica: independent sau cu o editură. 

Dacă ai ales o editură, ar  trebui să știi:
 1. Manuscrisul se trimite unei edituri în format electronic pe adresa lor de Email, împreună cu câteva date despre tine, adică autorul cărții trimise. Dacă nu ai mai publicat până acum, ar trebui să ai o descriere bogată a reușitelor tale care să atragă editura.

2. Editura se alege cu grijă, luând în considerare genul de cărți pe care îl promovează. O editură bazată pe cărți istorice nu va accepta o carte de poezii. 

3. Procesul de analiză al cărții durează mult și depinde de mulți factori. De aceea nu ar trebui să lăsați editurii prea multe mesaje obositoare. Uneori analiza unei cărți poate dura și un an. 

4. Publicarea la o editură poate fi gratis, dar și contracost. Fiecare editură își alege modul de promovare. Ar trebui să știi că în costul acesta intră toată munca pe care o face editura. 

5. Practic, tu nu te ocupi de aproape nimic. Editura îți face coperta, tehnoredactarea, corectarea, se ocupă de promovare etc. Toate detaliile fiind totuși discutate cu autorul.

6. Probabil ai auzit de multe ori despre ideea că din scris nu prea faci bani. Prin urmare editurile au un mecanism stabil, iar autorului îi vine un procentaj foarte mic din prețul de vânzare al cărții. 

7. Lansarea fizică a cărții printr-un eveniment drăguț, este asigurată tot de editură în cele mai multe cazuri. Este un eveniment dedicat doar cărții tale, unde se vor discuta diferite aspecte.

8. Editura are mult mai multe legături prin intermediul căreia îți poți promova mai ușor cartea. De exemplu o pot trimite multor librării și magazine de cărți. 

Dacă ai ales să publici singur, ar trebui să știi:

1. Ca autor, tu îți asumi fiecare greșeală pe care o are cartea, deoarece tu o publici singur. Asta ar însemna că fie îți faci singur coperta, fie plătești un grafician care să ți-o facă. Fie îi corectezi singur greșelile, fie apelezi la un specialist, lucru care nu este atât de ușor precum pare. Cu alte cuvinte, munca pe care o face editura, ar trebui să o faci singur. 

2. Vânzarea. Fiind de exemplu mai puțin cunoscut, ești nevoit să îți vinzi cartea singur, sau să faci legătura cu unele librării. Ar trebui să știi că și librăriile caută scriitori de renume. Partea cu comercializarea și promovarea este din ce în ce mai grea dacă nu ai măcar un suport minim. Un lucru care ți-ar putea cumva ușura procesul este o pagină pe internet cu o comuninate destul de mare. 

3. Te ocupi singur de lansare, lucru care nu este neapărat obligatoriu, dar ar fi de dorit. 

4. Tipărești cărțle la o tipografie, evident în schimbul unui cost pe care ți-l cere pe fiecare carte. Cu cât tirajul e mai mare, cu atât mai mult scade pețul pe carte. 

5. Trebuie să ai cât mai mulți cunoscuți din acest domeniu pentru a-ți încuraja publicarea și promovarea cărții. 

6. Pentru a publica individual, ar trebui să presupui că există niște costuri enorme și un risc să nu vinzi cărțile.


          Acestea fiind spuse, ar trebui să te facă să înțelegi ce etapă dificilă începe cu publicarea cărții. Nu este un joc deloc simplu după cum poți observa și se poate modela după diferite aspecte. Dacă nu ești încă pregătit de această etapă, dar totuși vrei să scrii, ți-aș recomanda să încerci de exemplu Wattpad. Este o aplicație utilă pentru tinerii scriitori, iar oamenii pot citi de la tine cu drag. Sfatul meu este să nu te grăbești, pentru a nu face greșeli pe care le-am comis și eu. Ai răbdare și nu uita, cărțile bune nu se scriu într-o zi!


cu drag, Eve


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum să creezi un personaj de carte?

  Cu toții știm că fără personaje cartea noastră nu poate prinde viață. Sunt asemeni unor piese de șah, fiecare are un rol în poveste și toate se deosebesc între ele. Uneori însă scriitorii întâlnesc dificultăți referitor la crearea unor caractere puternice care să poată contribui corect în cadrul poveștii pe care o relatează. Gândește-te la romanul tău, ce vrei să facă personajele ca acțiunea să poată prinde publicul? Poate ai nevoie de un bad guy sau de o fată curajoasă cu sabia în dinți. Romanul tău e despre o luptă, călătorie sau despre marea iubire?  Cum să construiești un personaj puternic?   Iată câteva repere pe care trebuie să le urmezi și pe care le vom discuta mai jos: Fizicul personajului Caracterul și modul de gândire Principiile și scopurile pentru care trăiește Misiunea lui Poziția socială Situația de familie Ocupație, hobby, job Alte detalii          Fizicul    Trebuie să ai o imagine clară despre fizicul personajului înainte ca să începi cartea. Atât tu cât și citi

3 Metode să îți planifici cartea

     Dacă ai încercat pentru prima dată să scrii o carte, cu siguranță te-ai ciocnit de niște dificultăți. Ți-a venit o idee de carte, nu? Ce faci acum? Plotul. O să te ajut să percepi ce anume este acest plot și cum te ajută să scrii o carte. Ia-ți un carnețel și fă notițe!     Plotul este o reprezentare generală a acțiunii și linia poveștii. Cu alte cuvinte el reprezintă acțiunea totală prin care vor trece personajele tale. Prin urmare,, plotul evoluează de la capitol la capitol. În acest plot se includ următoarele trei elemente de bază: intriga, planul și acțiunea .       Din moment ce îți vine o idee de carte, să recunoaștem că nu o ai pusă bine la punct de la A la Z și ești dispus să cazi într-un blocaj de scriere sau pană de idei. Ce se întâmplă într-un anumit capitol? Ups...       Din fericire pentru tine îți pun la dispoziție trei metode interesante pe care le folosesc eu în crearea plotului. Folosind corect aceste alternative vei reduce posibilitatea de a lăsa cartea nesc